Împreună OPEN STUDIO – EDIȚIA DE TOAMNĂ

Open Studio – ediția de toamna
Împreună

Când? 26 septembrie 2026, orele 12:00 – 18:00
Unde? Atelier VITRI (Bd. Eroilor nr. 18 ap. 6, Cluj-Napoca)

Atelierul VITRI are o nouă casă începând de vara aceasta iar pentru inaugurare, în locul unei petreceri, ne-am gândit să deschidem larg ușile atelierului și să vă așteptăm la o discuție, ca între prieteni.
Noi, @Vitri, @Viviana Toșa Jewelry Design, @Cabinetul de curiozități și @Amidee, ne-am făcut temele și am pregătit un amalgam de istorie, metal, sticlă, marketing și tehnologie.
Așadar, în 26 septembrie 2026, între orele 12:00 – 18:00, te așteptăm în noul atelier VITRI (Bd. Eroilor nr. 18 ap. 6, Cluj-Napoca) să ne cunoaștem, să povestim și:
– Să vezi live colecțiile de toamnă ale Mariei și Vivianei: minunății din sticlă fuzionată și/sau pictată și bijuterii din argint inspirate din elemente vegetale. Dacă până acum le-ai admirat creațile de la distanță, acum e momentul să vii să le vezi în realitate, să le simți textura sau să le probezi. Știm cum e cu obiectele care se lipesc de suflet abia atunci când le privești îndeaproape.
– Să observi etapele pregătirii sticlei pentru fuziune: tăiere, rupere, șlefuire. Când o vezi pe Maria cum manevrează sticla cu mâinile goale ai impresia că e o joacă. Ei bine, nu e! E o deprindere pe care ea o exersează din copilărie pentru a îmblânzi un material care este, în același timp, fragil și rezistent. Pregătește-te să fii fermecat!
– Să o asculți pe Ana-Maria Gruia povestind despre curiozitățile Clujului. Teoretic, a pregătit 10 lucruri memorabile din trecutul Clujului dar, noi o cunoaștem și știm că nu se va rezuma numai la acestea. O să îți arate și cutiile cu specimene, și replicile istorice ale jocurilor antice, și multe altele. Pregătește-te să fii curios!
– Să afli de la Vivi ce mărime de inel ți se potrivește și câteva secrete pentru întreținerea și curățarea bijuteriilor din argint. Pregătește-te să fii măsurat!
– Să întrebi tot ce îți trece prin minte despre website-uri și promovarea unei afaceri creative. Ana-Maria Juhasz are o listă cu cele mai frecvente provocări cu care se întâlnesc micii antreprenori atunci când își doresc să lanseze un website sau să se promoveze online. Dar probabil tu te-ai lovit deja de altele, așadar hai cu întrebările tale în vizită. Pregătește-te să fii lămurit!

Despre noi:
Maria Teodorescu de la VITRI este pasionată de pictura pe sticlă încă din copilărie și încearcă să aducă în prezent vechile tehnici tradiționale. Globurile de sticlă pictate de ea sunt inspirate din viața satului transilvănean, din natură și din poveștile clasice, iar obiectele decorative realizate din sticlă de Murano fuzionată aduc în casele noastre nu doar frumusețe, ci și liniște, rădăcini și legătură cu natura și tradiția. Website: www.vitri.ro
Viviana Toșa este absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția ceramică, dar de peste un deceniu activează ca designer de bijuterie. Materialul ei preferat este argintul, pe care îl prelucrează integral manual – îl topește, transformă în placă sau sârmă, îl decupează, pilește, traforează, lipește și șlefuiește, totul după desene proprii, uneori decise împreună cu comanditarii. Bijuteriile ei unicat includ uneori pietre semiprețioase sau sticlă. Website: www.vivianatosa.ro
Ana-Maria Gruia este istoric de profesie, muzeograf de meserie, dar are o latură artistică cultivată de timpuriu, din atelierul de pictură al tatălui ei. Cu informațiile istorice în minte, Ana a creat obiecte decorative și de artă inspirate de Clujul natal, de farmacie, de imagini iconice din istoria artei, dar și bijuterii cu pietre semiprețioase și mai ales specificele cutii de specimene. Website: www.cabinetuldecuriozitati.ro
Ana-Maria Juhász de la Amidee, marketer de profesie, are experiență în e-commerce, online marketing, PR, social media, employer branding și e-mail marketing. În paralel, acum mai bine de zece ani, a început să dezvolte website-uri pentru prieteni, din pură pasiune pentru webdesign. Iar acest hobby s-a transformat într-un adevărat business. Website: www.amidee.ro.

Hai și tu cu noi să transformăm, împreună, o după-amiază obișnuită de toamnă într-o zi cu povești, curiozități și voie bună!
(bineînțeles, nu o să lipsească nici cafeaua, nici ceaiul)


Warning: Undefined variable $pop_height in /home/vivianat/public_html/wp-content/plugins/anything-popup/anything-popup.php on line 69
ComandaLike
Categorie: