Bio

Occupation
designer de bijuterie / jewellry designer

Parcursul meu artistic a traversat mai multe perioade pana in momentul de fata. Am absolvit Universitatea de Arta si Design, Cluj-Napoca, sectia ceramica, asadar o perioada m-am indeletnicit cu ceramica, apoi cu amenajarile interioare, cu pictura murala, iar de bijuterie m-am apropiat dupa ce am intrat in atelierul designerului de bijuterie, Elena Crisan, unde am facut cunostinta cu uneltele si atmosfera specifica bijuteriei, si unde am primit toate informatiile tehnice de care aveam nevoie si mi s-au explicat pasii necesari confectionarii pieselor de bijuterie. Dupa aceasta ucenicie mi-am utilat atelierul si am pornit pe acest drum plin de provocari, surprize , incercari si de multe ori reusite.

Tot ceea ce ma inconjoara poate deveni o sursa de inspiratie. O textura, un ritm, o linie, o forma, incerc sa surprind esenta acestora(a lucrurilor, a locurilor, a fiintelor). Scopul meu este sa creez o piesa care sa fie purtabila, dar originala si interesanta, menita sa fie decorativa, dar in acelasi timp la o privire mai atenta sa dezvaluie o neasteptata si cateodata amuzanta identitate.
Imi place provocarea unui design bazat bazat pe o idee, a unui subiect sau a unei pietre incorporate. Acestea vin uneori de la persoane care doresc o piesa custom made. Fac foarte multe schite inainte de a ma decide asupra unui design pe care sa il transpun in argint. Uneori schita gandita in desen poate suferi usoare modificari, pentru ca in timpul lucrului materialul dicteza si ajuta designul final. Toate piesele mele sunt confectionate din argint pe care il prelucrez personal in atelierul meu din Cluj-Napoca.
Piesele de bijuterii sunt create din starile si trairile mele si cred ca in cele din urma , ele inevitabil spun o poveste despre mine.